Gauff devine cea mai tânără campioană americană de Grand Slam de la Serena Williams, în 1999.
Sabalenka, jucătoare care va prelua locul 1 în lume de luni, încerca al doilea titlu de Grand Slam al carierei – și al anului.
Iar după primul set, unul dominant pentru ea, părea că e în direcția cea bună. Dar Gauff a întors, treptat, meciul, ajutată de o defensivă de oțel, de netrecut pentru atacurile tot mai nerăbdătoare ale Arynei. Gauff a legat o serie de șase game-uri începută pe finalul setului doi și s-a desprins entuziasmant în decisiv.
Gauff își confirmă astfel repede potențialul masiv despre care specialiștii au vorbit încă de pe când americanca avea succes de la 13 ani în turneele pentru juniori. Vara aceasta, Coco a prins forma carierei; după ce a pierdut în primul tur la Wimbledon, ea a dominat întregul sezon de hard, câștigând cel mai important titlu al carierei (la acel moment) la Cincinnati, apoi ducând seria de victorii mai departe, ajunsă acum la 12.
Cu acest titlu, Coco Gauff va urca pe locul 3, completând podiumul alături de Sabalenka (câștigătoarea AO) și de Swiatek (câștigătoarea RG). Rybakina, Pegula, Vondrousova (câștigătoarea Wimbledon), Jabeur, Muchova, Sakkari și Garcia completează Top 10. După cel mai bun Slam în 14 ani, Sorana Cîrstea, românca cu cel mai bun clasament, va trece pe 26.
Câștigarea unui Grand Slam era doar o chestiune de timp pentru Gauff. Iar acel Slam parcă plutea în aer după turul de forță din această vară americană, când a câștigat la Washington și la Cincinnati, depășind câteva borne importante și obținând o serie de victorii impresionante. Începând de astăzi, Coco Gauff, în vârstă de doar 19 ani, e campioană de Grand Slam după o finală remarcabilă ca intensitate și desfășurare.
Finala n-a avut neapărat multă dramă, dar s-a jucat frumos, au fost multe schimburi calitative și am putut vedea la treabă două stiluri distincte: un tenis agresiv, în cea mai pură formă a sa, și un tenis defensiv, de contraatac, ordonat și inteligent al lui Gauff. A câștigat, în final, tenisul defensiv – iar asta e o reamintire importantă.
Primul set a fost dominat cu destulă ușurință de Sabalenka, care și-a impus loviturile: a lovit puternic, a fost atentă la retur și n-a avut mari ezitări. Când Sabalenka e în zonă și găsește un mic echilibru al loviturilor e greu să îi faci față pentru că ritmul pe care-l impune e unul greu de contracarat.
Însă, deși a pierdut primul set clar, Gauff a rămas în meci – iar asta are legătură și cu experiența pe care a căpătat-o în urma finalei de la Roland Garros. Americanca nu s-a panicat, a rămas concentrată la ce are de făcut și și-a așteptat șansa, care a venit până la urmă după o serie de erori ale Arynei. Acel break, izbutit la 2-1, i-a dat mult curaj și a schimbat toată dinamica finalei. De la acel punct încolo, Gauff s-a reinventat: a alergat după fiecare minge și a săpat încet în încrederea Arynei ajungând la mingi imposibile și făcând-o să se gândească de două ori înainte de a accelera.
Această capacitate a lui Gauff de a întoarce multe mingi și de a absorbi forța venită de la Sabalenka a debusolat-o pe bielorusă, care nu a mai știut ce viteze să folosească, simțind uneori că nu face suficient, dacă mingea se tot întoarce. Așa că, în unele ocazii, a sfârșit prin a face prea mult. Tenisul Arynei s-a dezechilibrat complet și nu a mai simțit loviturile; a devenit frustrant pentru ea să facă atât de mult, să atace atât de des pentru a câștiga un singur punct. Și, într-un final, avea să piardă acest test al răbdării.
Practic, de la mijlocul setului doi, Sabalenka a pierdut controlul finalei fără să mai poată opri declinul. Iar meritul pentru asta îl are Gauff, care a schimbat mersul meciului prin defensivă, datorită defensivei mai precis. Gauff i-a pus serios răbdarea la încercare și a tocat-o mărunt (atât mental, cât și la nivelul loviturilor) până când a cedat.
În astfel de meciuri mari, cu multă încărcătură, lucrurile se pot vedea mai clar pentru cel care se apără decât pentru cel care atacă, și care, implicit, e nevoit să-și asume riscuri mari. E adevărat, și cel care se apără trebuie să gestioneze o presiune – dar nu la fel de mare precum a atacantului, care trebuie să fie atent la cum lovește, astfel încât să se asigure că mingea nu se mai întoarce. Sabalenka a avut permanent asupra ei această presiune pentru că Gauff a dus-o într-o zonă gri: cât de tare să lovească, câte riscuri să își asume, câte trebuie să mai facă pentru a câștiga, totuși, un punct.
Decisivul finalei a arătat cu vârf și îndesat această diferență: Gauff a fost jucătoarea lucidă, care nu a ratat nimic, și care a avut o selecție a loviturilor genială. A știut când să atace, când să preseze, când să forțeze eroarea, când să își plimbe adversara pe tot terenul cu lovituri rapide. În partea cealaltă, Sabalenka n-a mai avut niciun reper: a lovit haotic, fără măsură și a căutat doar să lovească decisiv, din orice poziție.
Într-o finală atât de mare, într-un set decisiv cu o adversară care a întors totul înapoi, de la un punct încolo n-a mai fost de mirare evoluția ostilităților, sau felul în care jocul Arynei a căzut pur și simplu.
Victoria lui Gauff e o lecție prețioasă pentru că ne arată că tenisul de contraatac se poate dovedi eficient, ne arată că e posibil să pui la pământ și o jucătoare agresivă și în mare formă precum Sabalenka. E o finală câștigată de Gauff pentru că și-a pus în valoare defensiva în cel mai bun mod cu putință, și a găsit în apărare soluțiile, apoi inspirația pentru a lua meciul de coarne. Pentru că a avea inițiativa înseamnă, de cele mai multe ori, a dicta condițiile meciului, nu neapărat de a dicta cu forță.
În tenis vorbim mult despre agresivitate și apreciem cât de puternic lovește sau servește un jucător. Discutăm mai rar despre defensivă, o armă subtilă, dar deosebit de importantă, care poate distruge încrederea oponentului, îl poate aduce la exasperare și, în final, îl poate răpune. Victoria lui Coco vine să ne reamintească toate astea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu