sâmbătă, 23 septembrie 2023

Handbal feminin - Cupele Europene | A doua înfrângere consecutivă pentru CSM București în Champions League


CSM București a pierdut sâmbătă, pe teren propriu, partida cu Györi Audi ETO KC, scor 23-27, contând pentru etapa a treia din grupa A a Ligii Campioanelor. Ca și săptămâna trecută în Germania, echipa bucureșteană a avut o evoluție modestă în faza de atac și a fost mereu în urmărirea adversarei, care a condus în majoritatea timpului. Astfel, CSM-ul a revenit în prima repriză de la 4-9 (min. 15) la 11-11 (min. 25) și în cea de-a doua de la 13-16 (33) la 16-16 (min. 37), însă lipsa de luciditate în ofensivă a fost decisivă, chiar dacă portărița Laura Glauser a avut din nou o evoluție remarcabilă.

”Am vorbit înainte de meci ca, în cazul în care vom avea perioade de cădere, să ne gestionăm bine mentalul, să rămânem calme, am reușit acest lucru și sunt foarte fericită pentru victorie” , a spus la final Stine Oftedal.

”Pe final am fost mai deștepți și poate am avut și mai mult noroc”, a declarat antrenorul echipei maghiare, Ulrik Kirkely. Poate că atunci când vorbea de noroc se referea și la unele decizii cel puțin ciudate ale arbitrelor Merz și Kuttler.

”Gyor a fost azi echipa mai bună. N-avem o senzație foarte plăcută în stomac, dar astfel de jocuri ne arată atât lucrurile bune, cât și ce avem de îmbunătățit. E un moment bun să reflectăm unde ne aflăm la 2 luni după începerea pregătirilor, dar e clar că trebuie să muncim mult”, a spus Adrian Vasile.

”Pentru mine e mai puțin importantă evoluția mea, ce mă interesează este ca echipa să câștige. Cele două înfrângeri ne micșorează șansele de a termina pe unul din primele două locuri din grupă”, a precizat Laura Glauser.

CSM BUCUREȘTI – GYORI AUDI ETO KC 23-27 (12-14) 

Arbitri: Maike Merz / Tanja Kuttler (Germania)

CSM: Glauser, Davidsen, Eriksson – Neagu 5, Arntzen 4, Flippes 4, Zaadi 2, Kobylinska 2, Ingstad 2, Gutirrez 2, Dindiligan 1, Pintea 1, Rotaru, Nikolic, Ostergaard. Antrenor: Adrian Vasile.

Gyor: Toft, Duijndam – Brattset 7, Ryu 5, Schatzl 4, Gros 3, Oftedal 2, Hovden 2, Almeida 2, Nze Minko 1, Lukacs 1, Haugsted, Blohm, Broch, Farkas. Antrenor: Ulrik Kirkely.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu