Tenis - Fed Cup | Franța – România, égalité, dar decizia va veni, cel mai probabil, de la jucătoarele numărul 2. Trei idei după prima zi

Competițiile pe echipe: binecuvântare sau blestem?

În tenis, competițiile pe echipe au două efecte asupra jucătorilor: le dau aripi sau le pun plumb în adidași. Înainte să săriți toți pe mine și să mă decretați Captain Obvious, vreau să atrag atenția că, teoretic, mai e o a treia variantă: îi lasă reci. Însă nu-mi amintesc de niciun jucător sau jucătoare, oricât de titrat în competițiile individuale, care să intre pe teren la Fed Cup, Davis Cup sau Jocurile Olimpice ridicând din umeri și zicând: ”Meh”. Rezultă un fapt destul de important de aici: toată lumea e afectată într-un fel sau altul când joacă pentru țară. Acum, în ce fel e afectată, asta e mai interesant și misterios. Unii sunt eliberați și inspirați de faptul că nu mai joacă pentru ei, ci pentru compatrioți sau colegii de echipă; alții, dimpotrivă, sunt sufocați de povara imensă pe care o simt, aceea că nu mai joacă pentru ei, ci și pentru compatrioți și echipă. Depinde de unde se uită la problemă.

România este novice la acest nivel de Grupă Mondială, unde ani de-a rândul au dominat țările cu un sistem care putea produce constant cel puțin două jucătoare de top de simplu și o pereche de dublu. Fetele noastre au fost nevoite să învețe din mers să gestioneze miza crescută exponențial, atenția exigentului publicului român și presiunea de a nu-i dezamăgi. În mod natural, mi se pare că doar Monica Niculescu este alimentată de susținerea și atenția crescută. Poate nu întâmplător, este singura extrovertită din echipa României: celelalte fete care sunt eligibile la simplu (Simona, Irina, Mihaela) sunt toate introvertite (după observațiile mele și concluziile trase din declarațiile lor).

Simona a învățat să ia hățurile în mâini și să joace cu autoritate la Fed Cup, dar a fost un proces care a durat ceva timp. Performanțele din ce în ce mai mari în competițiile individuale i-au cimentat însă încrederea și acum suntem în punctul în care aproape putem să considerăm cele două puncte din meciurile ei de simplu ca și făcute. Problema echipei României este acum jucătoarea nr 2, pentru care avem candidate merituoase, dar care parcă nu se înghesuie să-și afirme poziția. E adevărat, și Mihaela Buzărnescu și Irina Begu trec printr-o perioadă de căutări în carierele lor, iar asta le influențează și încrederea pe care o aduc la Fed Cup. Dar dacă ar privi invers? Fed Cup poate fi o sursă de încredere dacă reușesc să arunce grijile peste bord și să se alimenteze cu nebunia pură a acestei competiții. Fed Cup și Davis Cup, cu atmosfera lor incendiară și egalitară sunt perfecte pentru transformarea oricărui jucător în erou: am avut dovezi nenumărate de-a lungul anilor.

Meciurile de tenis se câștigă rezistând în strâmtori

Toată lumea știe momentele cruciale din meciuri: mingile de break, set sau meci. Pe lângă acestea mai sunt două, la un scor aparent inocent, dar la fel de importante: începutul și mijlocul setului. Începutul mai e cum mai e (ai timp să recuperezi dacă îți pierzi serviciul la 0-0 sau 1-0) dar mijlocul setului e locul cel mai periculos pentru ambuscade. Uitați-vă atenți la Federer câte seturi câștigă cu 6-3 sau 6-4. Mijlocul setului e dealul sau fortul care nu trebuie pierdut cu niciun preț. În general, când scorul se face 3-3, 4-3, 4-4, trebuie extra vigilență – iar jucătoarele care fac asta bine sunt sus în clasament.

Caz concret la noi azi: mijlocul setului unu, Simona se proptește și nu dă sub nicio formă drumul game-ului șapte pe propriul serviciu, un game mamut. După aceea, Mladenovic a mai câștigat doar un game până la sfârșitul meciului. Mihaela, la mijlocul setului doi, într-un moment în care revenise în set și echilibrase cât de cât jocul, face două duble consecutive. Adios serviciu, adios set, adios meci. Într-un fel, meciurile de tenis sunt ca niște curse cu obstacole: victoria este a celor care își ajustează mai bine pașii când ajung în fața lor.

Nominalizările, această cutie a Pandorei

Pe lângă partizanat și patriotism, Fed Cup și Davis Cup mai au o dimensiune străină de obicei tenisului: strategia alegerii combatanților. Uneori, decizia e clară: fie nu sunt prea multe variante, fie ierarhia în echipă e clară. În alte cazuri, trebuie analizați multipli factori (forma fizică și de joc a propriilor jucătoare versus cele ale adversarelor, suprafața, moralul și încrederea, scorul și ziua întâlnirii). Numai căpitan să nu fii – mai ales în cazul României, când doar Simona e o alegere clară la ora asta. Pentru restul fetelor, există argumente și pro și contra.

E 1-1, un scor destul de obișnuit după prima zi în Fed Cup, când meciurile sunt între jucătoarea 1 a unei țări și jucătoarea 2 a celeilalte. Întrebarea este ce facem mâine la simplu. Mergem tot cu Mihaela înainte, sperând într-un declic, sau aruncăm pe altcineva în luptă? Azi cu Garcia, Buzărnescu a arătat pe alocuri sclipiri din jocul de pe zgură de anul trecut, dar are în continuare scăpări, greșeli neforțate care sunt teribil de costisitoare la acest nivel. Mladenovic a rezistat ceva azi cu Simona, în condițiile în care aceasta a scos artileria grea încă de la început – unei jucătoare mai puțin nemiloase și încrezătoare franțuzoaica i-ar putea scoate peri albi și smulge victoria.

Deci întrebarea de 1000 de puncte, care mai și rimează: o poate bate Miki pe Kiki? Poate are o revelație peste noapte și face ce ziceam la punctul unu. Alte variante: să o fi nominalizat pe Irina azi, contra lui Garcia? Nu știu dacă ar fi fost o idee bună: Caro conduce cu 4-2 în h2h, ultimele trei meciuri câștigate, din 2016 încoace. Să fi pus o scurtă mai lungă și s-o fi nominalizat pe regina sliceului, Monica Niculescu? Moni a bătut-o pe Caro în singurul lor meci, la Stuttgart (deci pe zgură) în 2016 – cam de multișor, iar zgura este totuși suprafața cea mai puțin favorită a lui Niculescu. Oricum o astfel de manevră ar fi fost foarte neconvențională, iar până acum Segărceanu nu s-a arătat a fi genul care să facă alegeri neconvenționale.

Mâine, plaja alegerilor este și mai limitată de meciul de dublu. Introducerea Irinei sau Monicăi la simplu în locul Mihaelei prezintă riscul ca ele să obosească în timpul meciului de dublu, și sunt șanse destul de mari să se ajungă la dublu. Să schimbăm echipa de dublu și să fie introdusă Raluca Olaru? Ok, dar și asta are riscurile ei: cât de sudat e un cuplu Niculescu- Olaru sau Begu-Olaru. Introducerea Simonei la dublu: același risc de oboseală, fiind al doilea ei meci într-o zi.

Varianta cea mai safe (și cea care prevăd că va fi aleasă) este să mergem pe calea pe care am început, sperând că Buzărnescu își va găsi mojoul pe care-l caută de jumătate de an în condițiile de stres și presiune de la Fed Cup. Dacă nu se va întâmpla, atunci ne punem din nou toate speranțele în cuplul Begu-Niculescu și ne rugăm ca magia de pe hardul de la Ostrava să funcționeze și la Rouen pe zgură.

foto:  Cristina Huțu - Ago Vision Production