Simona Halep câștigă o luptă fantastică cu Caroline Garcia, într-unul din meciurile anului! E, negreșit, una din marile victorii ale Simonei.
Simona Halep câștigă un meci fantastic cu Caroline Garcia, 6-7, 6-3, 6-4. România conduce Franța cu 2-1 și e la o victorie de finala Fed Cup.
Simona a pierdut primul set cu Caroline Garcia, 6-7 (6), într-un meci care a avut o desfășurare nebunească, dar a revenit și l-a câștigat pe al doilea. În a treia oră de tenis, într-o tensiune fantastică, Simona s-a ridicat deasupra tuturor.
Setul întâi
Caroline a început incredibil, dominând-o de pe baseline pe Simona și lovind cu precizie și agresivitate și s-a desprins rapid la 4-0.
Simona a început să se calibreze după ce Garcia a câștigat primele patru game-uri în un pic mai mult de 15 minute și, pas cu pas, a preluat controlul, dominând atât cu tenisul, cât și printr-o prezență autoritară pe teren. Simona a reușit să intre în teren și să lovească lung, apăsat, obligând-o pe Caroline la răspunsuri tot mai scurte.
A urmat o serie de cinci game-uri consecutive câștigate de Simona, care a ajuns până la 5-4, 30-0, cu un tenis senzațional, susținut sonor de un public român dezlănțuit.
Dar Simo n-a putut trece pragul, și credit lui Garcia care a regăsit, din corzi, tenisul inspirat și agresiv din primele game-uri. Garcia a făcut rebreak, a trecut la conducere, 6-5, ba chiar a avut două mingi de set pe serviciul unei Simona care avusese câteva minute în care și-a pierdut din energie.
Dar, la rându-i cu spatele la zid, Simona a răspuns magnific. A salvat cele două mingi de set, prima dintre ele, la capătul unui alt schimb nebunesc, și a împins setul în tiebreak.
Aici, ostilitățile au continuat în același stil dramatic, balanța înclinându-se când de o parte, când de alta. Până la urmă, Garcia a luat setul, iar diferența a stat în detalii: un fileu care a căzut în terenul Simonei, apoi, la 6-6, Simona a alunecat și a căzut, lăsând terenul descoperit. Garcia a concretizat apoi a treia minge de set.
Setul al doilea
Simona a început excelent setul doi, cu o serie de puncte executate perfect, dar, deși s-a desprins la 3-0, a părut că și-a pierdut tonusul fizic. Garcia a revenit iar în meci și a egalat. La 4-3, Simona a cerut un medical timeout, primind îngrijiri la piciorul stâng. Între seturi, ea primise o îngrijire pentru căzătura de la finalul tiebreak-ului.
Simona a prins o altă viață pe finalul setului doi, în niște momente când meciul părea să devină tot mai complicat pentru ea. La 3-4, ea a găsit câteva forehanduri de impact și a făcut break-ul. Simo a găsit în asta o sursă nouă de energie și a revenit în game-ul următor de la 0-30, închizând setul la a treia minge de set.
Setul al treilea
Ambele jucătoare și-au făcut serviciul până la 4-4, mai mult sau mai puțin ușor, într-un set care a alunecat ușor, dar sigur, spre un final de infarct. Cel mai mare pericol a fost cel în care s-a regăsit Simona la 3-4, 0-30, dar a ieșit din acel game cu fața curată.
Imediat după, Garcia a clipit și a făcut două duble greșeli consecutive, oferindu-i Simonei două mingi de break. Simo a atacat și a convertit-o pe prima; de altfel, procentajul ei la mingile de break a fost foarte bun, 6/8.
Irina Begu va juca, foarte probabil, pentru România în meciul 4
Irina Begu a plecat la jumătatea primului set de pe teren pentru a se încălzi. Ea a fost urmată, la puține momente, de Pauline Parmentier, francezii părând și ei pregătiți să facă o schimbare.
Parmentier a fost ulterior urmată și de Mladenovic și Cornet, Alize întorcându-se însă la începutul setului doi.
Pauline Parmentier vs. Irina Begu
-Irina Begu și Pauline Parmentier s-au întâlnit de șase ori până acum (3-3 la întâlnirile directe);
-Pauline Parmentier a câștigat ultimul meci, jucat anul trecut la Istanbul;
-Două din cele trei victorii ale franțuzoaicei au venit în turnee ITF;
-Pe zgură, Irina și Parmentier au jucat de patru ori (3-1 pentru Parmentier);
-Parmentier e o jucătoare clasică de zgură, iar forehand-ul e arma principală. Cu această lovitură își deschide terenul și asta este arma care îi aduce majoritatea punctelor, căutând deseori să lovească inside out, atunci când trebuie să lovească cu reverul. Vulnerabilitatea principală este chiar reverul, cu care rar poate face diferența. Are însă capacitatea de a se agăța de orice minge și reușește, constant, să puncteze mai des prin defensivă decât prin jocul ofensiv – detaliu important, dat fiind suprafața.
-Irinei îi convine tipul acesta de joc în care ea este cea care stabilește ritmul, cu atât mai mult cu cât meciul se desfășoară pe suprafața sa preferată. Pe zgură, jocul Irinei arată complet diferit d față de orice altă suprafață: lovește mult mai liber, dă drumul complet la braț iar lungimea pe care o generează deranjeză vizibil adversara.
Kristina Mladenovic vs Irina Begu
-Cele două nu s-au întâlnit niciodată în circuit, însă au un meci jucat în campionatele pe echipe ale Franței, în 2014, câștigat de Irina pe hard, 6-4, 0-6, 6-4.
Foto: Sorin Pană (Sportul Ilustrat)
Foto: Sorin Pană (Sportul Ilustrat)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu