sâmbătă, 9 decembrie 2023

Handbal feminin CM 2023 | România doboară Japonia! „Tricolorele” mențin speranțele pentru scenariul SF care ne duce în sferturi la Mondial și la Jocurile Olimpice » Toate calculele

România a învins Japonia, scor 32-28, și păstrează șansele pur teoretice la calificarea în „sferturile” Campionatului Mondial de handbal feminin. Eliza Buceschi a purtat naționala „tricoloră” spre victorie, cu 12 goluri.

Pentru a se califica în sferturile de finală, România trebuie să învingă Polonia în ultima rundă, iar Danemarca să nu obțină mai mult de un punct în disputele cu Polonia și Germania.
„Tricolorele” ar avea 6 puncte, la fel ca Polonia, dar ar fi avantajate de meciurile directe.
România - Polonia se joacă pe 11 decembrie, de la ora 19:00.

De doi bani erau speranțele României înaintea disputei cu Japonia. Chiar dacă „sferturile” erau compromise, naționala lui Pera avea motive să lupte în continuare. „Tricolorele” aveau de luat o revanșa în fața niponelor. La ultimul meci direct, în 2019, tot la Mondial, România era învinsă cu 20 la 37.

Mai exista mixa unui clasări onorabile, un progres față de precedentele ediții, când handbalistele din „Liga Florilor” încheiau pe 12 și 13.

România, misiune îndeplinită cu Japonia la Campionatul Mondial de handbal feminin


Debutul partidei de la Herning, într-o sală aproape goală, a fost excelent pentru „tricolore”. Hosu n-a fost la fel de inspirată în poartă ca meciul trecut, dar ofensiva a compensat. „Morișca” de pase a niponelor a dat frecvent rateuri, iar după un sfert de oră România avea 3 goluri avans.

Revenirea niponelor a fost oprită pe „axa Rapid”. Proaspăt intrată între buturi, Ciucă a avut o „paradă” remarcabilă. Ostase a prins mingea și a înscris din propria jumătate.

Repriza s-a încheiat cu un gol al descătușării Biancăi Bazaliu, o execuție de la mare distanță, în ultima secundă. România era în avantaj, scor 17-14.

România a rezistat în fața Japoniei


La fel ca în partida cu Germania, repriza secundă a adus o prăbușire greu de explicat. Poate doar argumentul pregătirii fizice deficitare să stea în picioare.

Jocul României a stat într-o singură jucătoare. Eliza Buceschi a marcat 12 goluri și a păstrat un avans fragil, suficient pentru prelungirea speranțelor. Pentru „tricolore” au mai punctat astăzi:  Laslo (3), Ostase (3), Seraficeanu (3), Pintea (3), Popa (2), Dindiligan (2), Bazaliu (2), Bucur (2).

Naționala lui Florentin Pera ajunge la 4 puncte în Grupa Principală și păstrează șanse pur teoretice la sferturile de finală. Trebuie să câștige și ultimul meci, cu Polonia, și să spere că Danemarca nu obține mai mult de un punct în disputele cu Polonia și Germania.

Clasamentul actualizat în grupa principală 3 de la Campionatul Mondial de handbal:


NaționalăPuncteGolaveraj 
1. Germania688-69 
2. Danemarca490-71 
3. România4114-119 
4. Polonia471-84 
5. Japonia2115-121 
6. Serbia070-84 

România și Japonia au câte un meci în plus disputat. 

Galerie foto: se va updata!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu