E relevant acest meci pentru România la EURO 2024? Nicidecum. Noi suntem la nuntă. Elvețienii, aproape de un divorț cu Yakin. Iar meciurile de turnee finale chiar sunt altceva, oricum.

E relevant pentru Edi Iordănescu, înainte de EURO? Este. Pentru că și-a văzut jucătorii pe stadioane goale, în meciuri întrerupte, cu arene pline, pe terenuri agricole, la pământ și în cer. Conduși cu 2-0 de Elveția și revenind la 2-2. Dărâmați după 0-0 cu Belarus. Conduși cu 1-0 de Israel în decisiv, din minutul doi. Și învingând. Dar în postura asta, fericiți, nu i-a văzut. Dacă băieții sunt măcar pe sfert în teren și la fericire, chestia asta e posibil să bată orice parametri!

De când n-am mai avut nuntă cu naționala și să fim beți de bucurie, parcă și-n smoching tot căutăm cu ochiul un Nike pe piept, iar din 100 de grame ne scoți de sub masă. Dar tricolorii sunt vii! Presing nărăvaș, cu Cicâldău în frunte de parcă e în meciul vieții. Privește urmele zdravene de crampon de pe picior, înjură și aleargă iar. Simți calitatea elvețienilor, în preluările lui Shaqiri, în cursele lui NDoye, dar e un adversar frânat. Minutul 17, lansare superbă pe banda lui Coman, lob în diagonală, foarfecă ratată Moruțan! Imediat, paradă Moldovan, șut cu efect Okafor.

Acordeonul eficient pe vals mineresc

Iordănescu pune inspirat, prin soldații lui, un spațiu mic între apărare și mijloc, la fel cum a fost la Felcsut. România se contractă la presiune și se dilată pe posesie, acordeon cinic și eficient pe un vals mineresc. Încheiem repriza sus, dezlânat cumva, dar foarte sus, cu șuturi de la distanță pe poartă. Cam atât fotbal, dar ne trebuie egalul! Și intrăm la pauză cu el, șefii grupei!

Mai știți prima repriză cu Elveția de la Luzern? Acum se vede cât am crescut ca echipă. Ne-au luat ei frica de-atunci și până azi? Poate. Dar sigur ne-am împins noi frica de pe gât, ca pe-o cizmă din piciorul propriilor coșmaruri. În 45 de minute, atât cum putem și așa cum deja ne consacrăm, am strâns pozițiile din ierarhia FIFA unde stăm noi și băieții lui Yakin, le-am făcut zaruri și le-am zvârlit într-o scară din Zăbrăuți.

Chiar suntem cei mai buni din grupă! Nu e glumă!

Ieșim în același stil, cu echipa intactă. Comentatorii tv sunt amărâți că n-arată România – Elveția pe tiparul partidei cu Israel, că nu atacă mai vârtos tricolorii. Poate că amărăciunea vine pentru că meciul calificării a fost pe alt post. Băieți, păi tocmai: nu prea e Israel acum în fața României! Ci Elveția, totuși!

La finalul inepției, Stanciu înșurubează o minge spre capul lui Moruțan, recentrare în careu, Alibec face 1-0! Iar Edi Iordănescu cere din mâini și mai mult, și mai mult! Ne frecăm la ochi. „Tata, e și mai bine decât calificarea acum, nu? Adică poate să fie și mai bine?” Marius Marin e și cuțit, și piatră. Florinel, efervescent, îl ajută și contraatacurile acum. Stanciu e cel mai altruist lider infatigabil pe care ni l-am putut dori.

„Da, tata, poate să fie și mai bine. Acum e și mai bine”. Să-i spui că acum, la pauză, nici măcar după Felcsut!, nu credeai că se vor întâmpla toate așa? „Cine muncește, reușește, tata!”. Ce bătrân ești…

Cât oțel după ani de cenușă…

Scoate Moldovan, reflex de aur în fază unu la unu cu Vargas. Mai e jumătate de oră, dar la suferință am dat semne că putem primi deja trofeul EURO 2024. România – Elveția e acum pe tipar de Israel – România. Îi pune în fund pe elvețieni o întoarcere a lui Cicâldău, pasăm corect și echilibrat foarte departe de Burcă și Drăgușin. Intră Ianis Hagi. Și Răzvan Marin. E duelul valurilor, românii în Arena Națională, răgușiți de bucurie, iar elvețienii, spre careul nostru. Dar rezistăm! N-au mari ocazii, deocamdată. Când ar fi să aibă, avem noroc. Mai o deviere, mai o împingere… Nu, nu voi fi vreodată dușmanul norocului nostru, cum încercau unii să ne învețe că trebuie, prin campania asta…

Facem presing și în minutul 80, lângă careul lui Mvogo, portarul Elveției. Ați fi pariat pe așa ceva? Mai ales după obținerea calificării? Dar că la intrarea lui Pușcaș numele îi e scos din zecile de mii de înjurături ale trecutului și mutat în ovații, poate ale acelorași fani? Trăim ca să învățăm, iar acum dărâmăm prejudecăți cu o fericire tâmpă revărsată pe chipuri. Mai sunt 5 minute. Nu prea mai avem cum să ratăm locul 1 în grupă. Mai ales când Bancu se aruncă și în bocancul atacantului… Luptăm câinește cu mingea în jumătatea lor. Cât oțel după ani de cenușă! Se termină. Am câștigat, mergem la EURO după victorie cu Elveția!

La nunta noastră, să numărăm sarmalele prin farfurii?

Preliminariile se încheie cu România – Elveția, calificarea s-a obținut cu Israel, drumul băieților aceștia a început cu Cosmin Contra și a crescut prin Mirel Rădoi. Adevărul până la capăt, că dacă ne mințeam pe drum, n-ajungeam azi la nuntă!

Acum, joac-o pe-asta!, ne chinuim să stabilim! E calificare istorică, firească, fantastică, norocoasă? De ce n-om trăi pur și simplu nunta, înainte să trecem la etichete? De ce să nu plutim până spre vară, prin dulcele fior al tragerii la sorți din decembrie?

E nunta noastră acum! Vedem noi la vară dacă e căsnicie de miere sau Jilava. De ce nu intrăm la horă, dacă mai știm să jucăm, în loc să stăm ca proștii numărând sarmalele prin farfurii?

Asta e deja CALIFICAREA, Denis, Ianis și Edi!

Naționala noastră a intrat în spațiul Schengen al fotbalului. Nu ne-a invitat nimeni. Singurele criterii de admitere au fost cele ale selecției neînduplecate cu care Edi Iordănescu a dat viață, de fiecare dată, unor emisiuni prin platouri.

Știți cum am intrat? Fix cum a înscris Ianis golul victoriei cu Israel! Am încercat cu dreptul, n-a ieșit. Am respirat o țară și-am tras cu stângul. Așa se și rezumă istoria campaniei.

Asta e marea victorie, Stanciu, Marin și Burcă! Pe bune, asta e!

Puștiul nici nu știe că naționala a fost tot anul un Atletico îndârjit în fața unui Real de încredere: “Și mâine pot să port tricoul cu România la școală, că oricum am sportu’?” Bam! Dictatorul a căzut! Asta e deja CALIFICAREA, Denis, Ianis și Edi!