Sorana Cîrstea a învins-o pe Elena Rybakina, numărul 4 mondial, în turul al treilea la US Open, 6-3, 6-7, 6-4, într-un meci de mare calitate, încheiat în două ore și 48 de minute.
A fost una dintre cele mai bune evoluții ale Soranei din ultimele sezoane și din întreaga carieră, o victorie de mare calitate în fața unei jucătoare care a făcut finală la celălalt Slam pe hard jucat în acest an, Australian Open.
Sorana se califică astfel în premieră în optimile de finală la US Open, turneu la care ajunsese de trei ori în turul al treilea până acum.
Ea va întâlni în optimi o jucătoare de profil asemănător, pe Belinda Bencic; elvețianca a învins-o pe Lin Zhu, 7-6, 2-6, 6-3. Sorana și Belinda s-au întâlnit de trei ori până acum, toate meciurile pe hard, românca impunându-se în două dintre ele. Victoria lui Bencic a venit chiar la ediția precedentă a US Open, în turul al doilea, 3-6, 7-5, 6-2.
Sori are acum prezențe în săptămâna a doua la trei dintre cele patru turnee de Grand Slam, singurul unde încă nu a trecut fiind Wimbledon (5 calificări în turul al treilea).
La a 17-a participare la US Open (15 dintre ele pe tabloul principal), Sorana Cîrstea își oferă singură recunoașterea pe care o merita, cu o victorie de înalt nivel care o propulsează în premieră printre ultimele 16 la acest turneu. E aproape incredibil că încă nu ajunsese în optimi la US Open, un Slam jucat în condiții aproape ideale pentru tenisul ei, dar dintre toți anii în care ar fi putut să o facă, probabil că nu e vreunul mai potrivit decât 2023.
Într-un sezon în care a învins deja o sumedenie de jucătoare de top – aceasta a fost a 4-a victorie a anului la o jucătoare de Top 5 (!) -, a ajuns în sferturi la Indian Wells și în semifinale la Miami, Soranei îi lipsea doar un rezultat relevant în Slamuri. L-a obținut acum, la ultima strigare, și în ce manieră, cu aproape trei ore de tenis de calitate foarte ridicată, în care a coborât arareori nivelul și a continuat să împingă, până când a reușit să treacă dincolo.
Revirimentul și maturizarea Soranei din acești ani sunt bine documentate. Este, foarte pe scurt, despre conștientizare și înțelepțire, despre acceptarea de sine, acceptarea eșecului ca parte din sport, despre un mindset mult îmbunătățit, despre înțelegerea faptului că are calea ei proprie, singura pe care o poate influența, și despre gratitudine față de tenis. Sorana iubește tenisul și, la 33 de ani, îi dă în continuare tot ce are mai bun. Și când reușește să pună toate rotițele în mișcare, tenisul jucat de ea arată impresionant, la un nivel la care poate spera să obțină rezultate și mai mari. Arată precum în acest meci cu Rybakina, una dintre favoritele nenegociabile de la aproape fiecare turneu din circuit în acest moment, dar în care Sorana a fost cea care a luat prim-planul și, într-un final, a fost răsplătită.
Vineri seara, pe Louis Armstrong, contra numărului 4 mondial. Ce oportunitate mai bună de atât pentru Sorana de a-și pune în valoare toate calitățile. Și exact asta a făcut vreme de trei ceasuri – o durată neobișnuită pentru meciurile ei („probabil că am jucat două meciuri de trei ore în toată cariera”, ne spunea acum ceva timp). Mai important, nu a scăzut nivelul aproape deloc vreme de trei ceasuri, forțând-o în cele din urmă pe Rybakina să accepte înfrângerea. E cumva simbolic că asta s-a întâmplat cu o dublă greșeală. Elena, care nu clipește des sub presiune, s-a tot extras din momentele grele, a tot prelungit meciul și și-a oferit o șansă în plus din nou și din nou, așteptând, poate, și o cădere a Soranei, dar a simțit până la urmă povara și a clacat ea.
Sorana n-a clipit, și, realist vorbind, n-a arătat în niciun moment că va scăpa hățurile din mână. A arătat foarte bine pregătită pentru acest meci, pe toate planurile, ca mindset, fizic, tactic. A luat meciul de coarne încă de la început, arătând că simte excelent mingea, lovind constant curat, agresiv și cu un timing splendid. A servit pe alocuri impecabil, în special în primul set, în care a câștigat 94 la sută pe primul serviciu, adică un impresionant 15 din 16, făcând setul să pară ca unul de rutină. Firește, siguranța și eficiența de pe serviciu i-a adus multă încredere și a ajutat-o să joace liber, să creadă că este posibil, să se angajeze cu și mai multă convingere în lovituri.
Procentajul de puncte câștigate pe primul serviciu a mai scăzut în al doilea, coborând la un uman 61 la sută, dar ce s-a păstrat a fost eficiența lui în momentele cheie: Sorana a salvat opt mingi de break din nouă înfruntate în acest set, cedând una doar în acel schimb de break-uri din startul setului, singurele două ocazii în care cele două au câștigat contra serviciului în ceea ce avea să devină un set superb, strâns, disputat până în cele mai mici detalii.
Acea siguranță la serviciu a ajutat-o pe Sorana să pună și mai multă accent pe retur, să forțeze eventualul break al desprinderii. Și, o vreme, senzația a fost că va veni: Rybakina a fost prima pe tabelă, dar a părut că e în pericol, că e vulnerabilă la retururile sufocante ale Soranei, care s-a folosit constant de forța adversarei pentru a redirecționa inspirat spre laterale.
Elena nu e, însă, o jucătoare de top fără motiv; a rezistat și și-a ridicat și ea nivelul spre final de set, devenind tot mai agresivă și încercând să preia devreme controlul în puncte. La 6-5 a avut două mingi de set, salvate de Sorana, care a forțat tiebreak-ul. Tot Sorana a revenit spectaculos și aici, întâi egalând de la 0-4, apoi egalând de la 4-6, deși tocmai ce pierduse un schimb epuizant de 22 de lovituri. Rybakina a găsit, până la urmă, un winner cu care să forțeze decisivul, tranșând un set spectaculos.
În astfel de situații poate deveni complicat să menții aceeași intensitate și același nivel și în decisiv. Sorana a făcut exact invers, pornind tot ea mai bine. Felul în care a continuat să dicteze și să pună întrebări în setul al treilea, în ciuda pierderii setului secund – lucru suficient să o descurajeze fie și măcar un pic – e poate cea mai impresionantă parte din tot ce a făcut Sorana bun azi.
Rybakina s-a zbătut să păstreze contactul, a recuperat în trei rânduri un break, dar Sorana a fost minunată și în apărare și dezlănțuită la retur, lovind din nou și din nou și din nou. Iar faptul că i-a făcut Elenei, una din cele mai bune jucătoare de serviciu din circuit, patru break-uri în setul decisiv spune toată povestea.
Sorana i-a stopat toate încercările de revenire Rybakinei, câștigând punctele esențiale într-o manieră convingătoare, cu sânge rece, cu multă concentrare, înțelegând perfect ce are de făcut, care e cea mai bună selecție de lovituri în fiecare moment. A răspuns la forță cu forță, precum contraatacul năucitor care i-a adus mingea de meci, la care Rybakina a clipit, făcând dublă greșeală, abia a doua a ei din tot meciul. O dublă care vorbește despre strânsoarea în care Sorana a ținut-o pe retur pe campioana de la Wimbledon de anul trecut.
„Am dat totul azi și e o victorie mare pentru că am jucat bine„. Sorana a pus punctul pe i la interviul de după meci, surprinzând esența. E o victorie pe care și-a luat-o, nu i-a fost dată. O victorie pe care a meritat-o, pentru cum a abordat meciul și cum a executat planul de joc, pentru cum și-a asumat riscuri, pentru cum nu a clipit când a dat de greu – cum, din păcate, i s-a întâmplat în trecut în situații similare -, pentru cum a încercat din nou și din nou. Pentru cât de constant ridicat a fost nivelul ei. O Sorana care joacă astfel, care se bucură de moment fără umbre și îmbrățișează adversitatea, este o adevărată bucurie de privit pentru fani, și o veste deloc plăcută pentru adversare.
„Nu înceta niciodată să crezi în lucrurile pe care le faci și în munca pe care o depui, pentru că mai devreme sau mai târziu, dacă ai energia potrivită, rezultatele și lucrurile pe care ți le dorești în viață vor veni”, a mai spus Sorana, în momentele de bucurie de după victorie.
Și e greu să o contrazici, și mai greu să nu îi respecți mindsetul. Îmbunătățirile ei constante din ultimii, deja, patru ani, sunt tot mai des răsplătite. Schimbările făcute în ce privește antrenorii – iar colaborarea cu Thomas Johansson arată din ce în ce mai mult drept o decizie excelentă – sunt răsplătite. Încrederea în proces, insistența de a continua să caute orice mic avantaj pe care și-l poate oferi prin pregătire, prin schimbare, prin muncă, sunt și ele răsplătite.
Și partea bună? E loc de și mai bine. Poate chiar începând cu meciul următor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu