Cancelarul Germaniei Angela Merkel le-a dat peste cap planurile reprezentanților Bundesliga de a relua prima ligă germană pe 15 mai. Merkel a decis că termenul „cel mai devreme” posibil este cel de 22 mai.
În aceste condiții, fanii Bundesliga vor trebui să aștepte cel puțin o săptămână revenirea campionatului lor preferat. Urmează ca părțile implicate să se întâlnească din nou în cursul zilelor de miercuri și joi pentru a stabili noul plan de reluare a partidelor oficiale.
Guvernul german a luat această hotărâre, deoarece dorește ca echipele să stea două săptămâni în carantină, sub forma unui cantonament. Asta în contextul în care au ieșit pozitive mai multe teste efectuate de formațiile din Bundesliga.
Campionatul Germaniei ar fi fost prima competiție din TOP 5 care s-ar fi reluat, dacă data iniţială ar fi fost păstrată. Portugalia, Polonia şi Ungaria au decis deja reluarea campionatelor spre finalul lunii mai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu