miercuri, 4 septembrie 2019

Liga a 2-a | CS Mioveni și Rapid victorii în deplasare pe terenuri dificile. ASU și Ripensia obțin remize de control, U Cluj cedează la Metaloglobus, iar Turris este noul lider

Mioveniul a stopat invincibilitatea Gloriei chiar la Buzău. 

Etapa cu numărul 5 a programat sâmbătă patru partide cu începere de la ora 11:00 şi încă una de la ora 13:00, aceasta din urmă fiind şi televizată. Singura victorie a oaspeţilor s-a consemnat la Buzău şi a adus schimbarea liderului.
Cu punctaj maxim după primele patru runde, SCM Gloria Buzău a capotat pe teren propriu în derby-ul etapei, cu ocupanta locului trei în clasament, CS Mioveni. Neînvinşi înaintea acestei etape, argeşenii au dat lovitura pe stadionul Gloria şi au urcat în fotoliul de lider, cu 13 puncte, cu unul mai mult decât învinsa de sâmbătă.
Balint a deschis scorul în minutul 17, iar buzoienii au ratat egalarea după ce golgheterul Valentin Alexandru a trimis în bară de la punctul cu var în minutul 56. În minutele de prelungire, oaspeţii au punctat din nou, de data aceasta prin Măzărache, obţinând victoria cu 2-0.



Mugur Guşatu, antrenor pentru “Băieţii în ghete”
UTA Arad nu a avut emoţii cu Sportul Snagov, după un meci câştigat cu 4-0, care i-a readus pe podium. În schimb, cele două grupări timişorene au terminat la egalitate în meciurile disputate sâmbătă. Pe terenul Dunării din Călăraşi, Ripensia s-a salvat de la înfrângere în primul minut de prelungire, printr-un penalty transformat de Zaluschi.
În schimb, ASU Poli a remizat alb cu ilfovenii de la Concordia Chiajna, iar la finalul partidei a fost anunţată despărţirea de antrenorul principal Cosmin Petruescu. Banca tehnică a timişorenilor a rămas liberă doar câteva ore, noul tehnician al echipei de pe Bega fiind anunţat pe site-ul oficial al clubului. Numele acestuia este Mugur Guşatu, cel care a pregătit-o ultima dată pe ACSO Filiaşi.
U Cluj a pierdut al treilea meci consecutiv, Herea a ajuns la cota 7
Ultimul meci al zilei de sâmbătă a fost cel dintre Metaloglobus şi U Cluj, în care cel mai mare dintre fraţii Herea a fost eroul principal. Căpitanul bucureştenilor a marcat de două ori în poarta adversă, ajutându-şi echipa să obţină toate cele trei puncte puse în joc. Cu golurile de sâmbătă, Ovidiu Herea s-a distanţat în clasamentul golgheterilor, acolo unde este lider cu şapte reuşite.
De partea cealaltă, clujenii au ajuns la trei meciuri pierdute la rând, tot trei fiind şi numărul partidelor consecutive fără gol marcat. Eşecul cu Metaloglobus a consemnat două debuturi în rândul clujenilor, portughezul Tiago Gomes integralist şi juniorul Vomir, intrat în minutele de prelungire.
Trei partide au avut loc duminică, prima şi ultima fiind câştigate de gazde cu acelaşi scor, 2-0, în timp ce a doua a revenit oaspeţilor la limită, scor 1-2. Ziua a debutat cu succesul celor de la Viitorul Pandurii, care au trecut de Daco-Getica prin două lovituri de la 11 metri, transformate de Buia şi Astafei.
Cu un om în minus timp de 65 de minute, Reşiţa a capotat pe final
Al doilea meci al zilei a fost duelul dintre nou-promovatele CSM Reşiţa şi Fotbal Club Rapid, disputat în faţa unui stadion aproape plin. Gazdele au deschis scorul prin Ehmann (19), care a înscris în urma unei execuţii acrobatice, dar acelaşi jucător a părăsit terenul după şase minute, în urma unui fault asupra lui Labeau.
Rapidiştii au reuşit egalarea prin Djuric, cu cinci minute înainte de pauză, pentru a da lovitura pe final de meci, prin argentinianul Roskopf (88). Pentru reşiţeni a fost primul eşec suferit pe teren propriu în actuala ediţie de campionat, în timp ce pentru oaspeţi a fost prima victorie în deplasare.
Turris-Oltul, lider după a cincea victorie la rând
După ce SCM Gloria Buzău a pierdut pe teren propriu cu CS Mioveni, Turris-Oltul a rămas singura echipă cu punctaj maxim după patru etape. Meciul cu Farul Constanţa 1920 a confirmat debutul de excepţie al teleormănenilor, care au stabilit un nou record al sezonului, cu cinci victorii din tot atâtea posibile şi au preluat fotoliul de lider.
După o primă repriză albă, elevii lui Erik Lincar au deschis scorul printr-un autogol. În minutul 57, Mitrea a centrat de pe stânga, iar Antoche a trimis imparabil în propria poartă. Scorul final a fost stabilit de rezerva Florin Radu, care a îndeplinit o formalitate, după o incursiune a lui Andi Voicu terminată cu o pasă în faţa porţii.
În condiţiile în care meciul FC Petrolul Ploieşti – AFK Csikszereda a fost amânat pentru o dată ulterioară, duelul de luni dintre Campionii FC Argeş şi Pandurii Lignitul a reprezentat epilogul rundei a cincea.
Soarta meciului a fost decisă de Cătălin Barbu (foto, la minge), jucătorul echipei gazdă înscriind de două ori în poarta lui Mihai Cotolan. Între reuşitele acestuia s-a intercalat golul lui Robert Bratu, jucător care a fost eliminat în minutele de prelungire, în urma unui henţ intenţionat.
Indiferent de rezultatul partidei restante, podiumul competiţiei Liga 2 Casa Pariurilor nu mai poate suferi modificări, astfel că Turris-Oltul va fi lider până la startul rundei următoare, fiind singura echipă cu punctaj maxim după cinci etape. Gruparea teleormăneană este secondată de CS Mioveni, care nu a pierdut niciun meci până acum și de AFC UTA Arad și SCM Gloria Buzău, cele două fiind la egalitate de puncte, dar separate de golaveraj.
Dulca și-a reziliat contractul cu U
După schimbarea de antrenor de la ASU Poli, acolo unde Mugur Gușatu a preluat locul rămas liber după plecarea lui Cosmin Petruescu, luni a venit rândul studenților clujeni să anunțe despărțirea de antrenorul cu care au început sezonul.
Astfel, într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al clubului, AS FC Universitatea Cluj a anunțat că a ajuns la o înțelegere cu antrenorul principal Cristian Dulca privind rezilierea de comun acord a contractului.
Pentru numirea unui nou tehnician, clujenii au la dispoziție suficient timp, în condițiile în care au solicitat și obținut amânarea meciului din etapa viitoare, cu AFC UTA Arad, în conformitate cu prevederile ROAF, ca urmare a convocărilor primite la loturile naționale pentru Dur-Bozoancă și Telcean.
Iată rezultatele şi programul celei de-a cincea etape din noul sezon, cu roşu fiind trecute meciurile televizate:
31.08.2019, ora 11:00 
ACS ASU Politehnica Timişoara – CS Concordia Chiajna 0-0
SCM Gloria Buzău – CS Mioveni 0-2 (0-1)
Valentin Balint (17), Simon Măzărache (90+5)
AFC UTA Arad – CS Sportul Snagov SA 4-0 (3-0)
Diego Lorenzi (2, 21), Cristian Bustea (20), Ciprian Rus (90+1)
AFC Dunărea 2005 Călăraşi – AFC Ripensia Timişoara 1-1 (0-0)
Georgian Honciu (52 – pen.) / Adrian Zaluschi (90+1 – pen.)
FC Metaloglobus Bucureşti – AS FC Universitatea Cluj 2-0 (1-0)
Ovidiu Herea (42, 47)
01.09.2019, ora 11:00
ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu – ASC Daco-Getica Bucureşti 2-0 (1-0)
Darius Buia (42 – pen.), Victoraş Astafei (78 – pen.)
01.09.2019, ora 13:30 
Clubul Sportiv Muncitoresc Reşiţa – Fotbal Club Rapid 1-2 (1-1)
Marco Ehmann (19) / Sandro Djuric (40), Matías Roskopf (88)
01.09.2019, ora 18:00
AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele – FC Farul Constanţa 1920 2-0 (1-0)
Paul Antoche (57 – aut.), Florin Radu (71)
02.09.2019, ora 18:00
ACS Campionii Fotbal Club Argeş – CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu 2-1 (1-0)
Cătălin Barbu (17, 79) / Robert Bratu (74)
 
Loc
Clasamentul (5)
M
V
E
Î
Gol
Pt
1
Turris-Oltul Turnu Măgurele
5
5
0
0
13-1
15
2
CS Mioveni
5
4
1
0
7-1
13
3
UTA Arad
5
4
0
1
14-2
12
4
SCM Gloria Buzău
5
4
0
1
12-3
12
5
FC Rapid
5
3
1
1
7-5
10
6
Metaloglobus București
5
3
0
2
9-5
9
7
Campionii FC Argeș
5
3
0
2
7-5
9
8
CSM Reșița
5
2
1
2
7-5
7
9
Petrolul Ploiești*
4
2
1
1
5-5
7
10
Viitorul Pandurii Tg.Jiu
5
2
1
2
4-5
7
11
Ripensia Timișoara
5
2
1
2
6-8
7
12
Concordia Chiajna
5
2
1
2
4-7
7
13
Daco-Getica București
5
2
0
3
2-6
6
14
Farul Constanța
5
1
2
2
2-4
5
15
ASU Politehnica Timișoara
5
1
1
3
3-3
4
16
FK Csikszereda*
4
1
1
2
4-5
4
17
Universitatea Cluj
5
1
0
4
3-7
3
18
Dunărea Călărași
5
0
2
3
3-9
2
19
Pandurii Tg.Jiu
5
0
1
4
2-10
1
20
Sportul Snagov
5
0
0
5
1-19
0
* formații cu un joc mai puțin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu