Fotbal - Echipa Națională | Ne păcălim cu finalurile de meci, creştem cota eşuaţilor din Ungaria şi risipim resursele U21. Analiza primei jumătăţi din campania pentru EURO 2020, una în care am obţinut un singur punct valoros

România a ajuns la mijlocul campaniei de calificare la EURO 2020. Partida cu Spania de joi seară, pierdută în faţa ibericilor cu 2-1 pe Arena Naţională, a marcat încheierea ”turului” în Grupa F, iar realităţile sunt mai dure chiar şi decât poziţia a patra ocupată în clasament. Astfel, România este în spatele Spaniei, în spatele Suediei şi în spatele Norvegiei cu doar 7 puncte obţinute în primele 5 meciuri, 6 dintre puncte fiind luate irelevantelor Malta şi Feroe. În ciuda acestui lucru, discursul venit dinspre FRF şi de pe banca echipei naţionale este unul neobişnuit de optimist, unul ce pare neacoperit de realitate.

Campania a început cu deplasarea din Suedia. Contra nordicilor, văzuţi drept principală contracandidată la locul 2 în grupă, România a făcut o primă repriză proastă. În ciuda faptului că nici gazdele nu au excelat, fotbaliştii trimişi pe teren de Cosmin Contra au preferat să joace prudent, cu gândul către un rezultat de egalitate. Nu a fost cazul, căci după primele 45 de minute era 2-0, iar finalul care a adus golul lui Keşeru, plus o ratare uriaşă a lui Săpunaru în ultimele momente, am ieşit în faţa microfoanelor cu discursul nemulţumitului. Meritam mai mult? Contra crede că da, statistica meciului spune că nu.

Victoria inutilă cu Feroe ne-a trimis în Norvegia, acolo unde am continuat să ”respectăm prea mult adversarul”. O mulţime de ocazii şi două goluri până la pauză, o zestre ce tinde să devină lipită de CV-ul unui Contra criticat dur pentru abordare. Ne-am revenit pe final atunci când au intrat Hagi şi Ţucudean, iar Keşeru a restabilit egalitatea. Finalul? Previzibil, cu selecţionerul anunţând că puteam obţine victoria. Puteam? Am obţinut-o în Malta şi ne-am trezit în faţa Spaniei, acasă, cu atitudinea trasă la indigo din deplasările nordice. Precauţie ieşită din comun, cinci fundaşi şi o linie de trei mijlocaşi cu preocupări defensive, prioritate pe distrus, nu pe construit. Tot la indigo a fost şi finalul, unul în care am marcat, am reuşit să mai ratăm nişte şanse şi l-am făcut pe Contra să iasă, din nou, cu pieptul bombat în faţa camerelor. Meritam şi acum mai mult. Oare? Selecţionerul pare mai preocupat de discurs decât de lucrurile care se întâmplă, concret, pe teren. În toate cele trei meciuri care au contat în această grupă, România a fost salvată de dezastru de portar. Tătăruşanu a scos mingi imposibile cu Suedia şi Norvegia, iar pe Arena Naţională doar inspiraţia lui a făcut ca la pauză să nu fim conduşi la patru-cinci goluri diferenţă. Totuşi, de fiecare dată am avut finaluri de meci bune şi ăsta a fost argumentul cu care Contra a încercat să deturneze atenţia microbistului de la mizeria de sub preş.

Tare în discurs, slab în practică

Felul în care a arătat România în aceste partide, în special în prima parte a lor, contravine flagrant modului în care selecţionerul spune că pregăteşte jocurile. De fiecare dată, la conferinţele de presă, Contra pune accent pe ”atitudine”, ”curaj” şi ”ofensivă”, dar realitatea ne arată cum începem timoraţi, super defensivi şi lipsiţi de iniţiativă. Partida cu Spania a fost grăitoare din acest punct de vedere. ”Surpriza tactică” pregătită de Contra, una anunţată cu o zi înainte în mod public, a fost de fapt un perimat 5-3-2 care, teoretic, ar fi trebuit să ne asigure superioritate pe ofensivă la mijlocul terenului prin urcările benzilor Benzar şi Toşca. Un fiasco total, mai ales în condiţiile în care Alba şi Navas, fundaşii iberici cu profil ulta-ofensiv, i-au ţinut în permanenţă în corzi pe ai noştri în treimea lui Tătăruşanu, făcând astfel redundantă folosirea celui de-al treilea fundaş central, oricare dintre Nedelcearu, Chiricheş şi Grigore. ”Cred că surpriza lui Contra n-a fost cea mai indicată, să te aperi cu cinci fundaşi sperând să ai avantaje pe benzi în atac. Echipa noastră nu avea o idee clară, nu avea iniţiativă. Spania avea posesia, nu ne întâlneam cu mingea, le-o dădeam uşor, ne simţeam inferiori. Va fi foarte importantă reacţia de la meciul cu Malta, de duminică. Noi nu cu Spania ne măsurăm forţele, suntem departe de ceea ce joacă Spania şi de valoarea individuală a jucătorilor”, a comentat Ciprian Marica la finalul partidei, o trimitere clară către decizia stupidă a selecţionerului.

Ne entuziasmăm degeaba

România U21 a făcut un turneu final de excepţie în această vară, după o campanie de calificare la fel de spectaculoasă, iar aşteptările microbiştilor au fost că selecţionata mare va importa vârfurile de generaţie. Nu pare să fie cazul, deşi până în prezent măcar doi dintre puşti au dat satisfacţie. Puşcaş este singurul titular din lotul U21, iar Ianis Hagi a intrat în toate cele trei meciuri tari abia pe final, culmea, provocând situaţii importante de poartă. A fost şi cazul meciului cu Spania când, pe o totală lipsă de idei ofensive, Ianis a intrat şi a găsit o pasă superbă pe care Puşcaş o putea transforma în gol. Nedelcearu este un alt component U21 folosit de Contra, însă lista se opreşte aici în ciuda faptului că bazinul de selecţie format din ”veterani” nu mai este ofertant. Ne bazăm în continuare pe Dragoş Grigore, fotbalist care evoluează fără sclipiri în Bulgaria după ani mulţi în Qatar. Preferăm să îl convocăm pe Grozav, mijlocaş eşuat în subsolul Ungariei, sau pe Maxim, dat dispărut de la Mainz, deşi lotul lui Rădoi oferă variante entuziasmante pe aceste posturi. ”Sunt 22 de milioane de selecţioneri, dar doar eu răspund”, a sunat o explicaţie a lui Contra.

E teamă sau incompetenţă?

Toate acţiunile descrise de mai sus trădează teama selecţionerului, în cazul în care nu vorbim despre incompetenţă. Însă teama de ce, mai exact? Folosirea lui Grigore în locul lui Rus nu garantează calificarea aşa cum nici umplerea lotului cu Grozav în locul lui Coman nu pare o măsură justificată de realitatea fotbalistică. Ca de fiecare dată în ultimii ani, România alege calea prudenţei în faţa unui entuziasm de care naţionale la fel de mici ca noi au putut profita, reuşind rezultate memorabile. Jocul închis, posac, bătrânesc şi defensiv nu mai e la modă nici măcar în lumea a treia, însă selecţionerul insistă cu el ca fiind unică variantă. Pentru România urmează un alt test irelevant, cu Malta, apoi jocurile de acasă cu nordicii, cele importante pentru obţinerea calificării. Deşi nu e deloc imposibil, ba din contră, obţinerea calificării pare în dubiu în condiţiile păstrării acestei strategii care, repetăm, a adus un singur punct real României până acum, cel cu Norvegia!