Andy Ruiz Jr., un boxer american de origine mexicană, a furnizat una dintre cele mai mari surprize din boxul profesionist. Intrat ca victimă sigură în meciul cu campionul mondial Anthony Joshua, Ruiz a dat toate pronosticurile peste cap şi a pus mâna pe cele mai râzvnite centuri mondiale, IBF, WBA şi WBO la categoria grea. Anthony Joshua (29 de ani, 22-1, 21 KO) şi-a făcut duminică noapte debutul în SUA, la celebra Madison Square Garden din New York. Iniţial şi-a dorit un advesar mai puternic, pe americanul Jarrell Miller (prins între timp dopat), dar l-a acceptat pe Andy Ruiz pe post de trambulină pentru meciurile mari pe care le visa. Ruiz (29 de ani, 33-1, 22 KO) l-a trezit din reverie cu câteva croşee devastatoare. Anterior, Ruiz avusese un singur meci major, când a fost învins la puncte, pentru titlul mondial WBO, de Joseph Parker, în decembrie 2016.
Meciul de duminică noapte a fost furtunos. Mai întâi, Joshua l-a pus pe Ruiz la podea în repriza a treia. Mexicanul s-a ridicat furios şi l-a obligat pe britanic să asculte numărătoarea de două ori, ultima dată fiind salvat din situaţia delicată în care se afla (după numărătoare) de gong. A fost începutul sfârşitului pentru Joshua, care în repriza a şaptea a mai fost pus la podea de două ori. Arbitrul a oprit lupta.
Rămâne de văzut dacă în contract era prevăzută o revanşă. Până atunci, boxul mondial rămâne cu un campion mondial ”pufos” (englezii i-au cântat la cântar ”You fat bastard!”) şi cu multe semne de întrebare vizavi de Joshua, care nu prea se descurcă în faţa unor boxeri de genul ”buldog”, mici de înălţime, dar puternici. Să nu uităm că la amatori, singurul KO pe care l-a luat a fost în meciul cu românul Mihai Nistor, un pugilist cam pe acelaşi profil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu