miercuri, 27 martie 2019

Fotbal - Echipa Națională | “Patrula” lui Contra. România a marcat 4 goluri după aproape 3 ani şi selecţionerul scapă de critici după 4-1 cu Feroe. Keşeru, Stanciu şi Ianis s-au ocupat de spectacol. Cronica meciului

În cea mai tensionată săptămână din mandatul lui Contra la naţională, meciul cu Feroe trebuia să vină ca un calmant, pentru liniştea selecţionerului, cel puţin până în iunie. Cosmin a fost contra tuturor la declaraţiile de dinaintea jocului, dar şi contra celor care se aşteptau să vadă cât mai mulţi puşti veniţi de la naţionala lui Rădoi, din primul minut. Marin, care era oricum o certitudine şi Puşcaş au fost singurii tineri care şi-au făcut loc printre primii 11, tot generaţia “30 plus” fiind cei care au dus greul şi cu Feroe. 
Am început cu doi atacanţi, cu Stanciu retras lângă Marin, dar dispus la multă risipă de energie şi asumându-şi rolul de creator de atacuri, în permanenţă. El a fost cam cel mai activ, în condiţiile în care combinaţiile din flancul drept au funcţionat greoi, cu Deac şi Benzar, iar pe stânga Chipciu şi Bancu s-au sincronizat mult prea rar. Ultimul a avut şi ceva bătăi de cap defensive, atunci când feroezii au ajuns prin terenul nostru, arătând că rămâne punct nevralgic, mai ales pe faza de apărare.
Spania şi-a respectat blazonul şi a câştigat în Malta, 2-0, graţie unei duble a lui Alvaro Morata, în timp ce derby-ul nordic dintre Norvegia şi Suedia a fost unul dramatic. Conduşi cu 2-0 în minutul 70, învingătorii României din prima etapă au revenit fabulos, prin Claesson şi dubla lui Quaison, dar Kamara a egalat în minutul 90+7.


Clasamentul după două etape:
  • 1. Spania 6p
  • 2. Suedia 4p
  • 3. România 3p
  • 4. Malta 3p
  • 5. Norvegia 1p
  • 6. Insulele Feroe 0p
Etapa viitoare, a treia, se joacă Insulele Feroe - Spania, Norvegia - România şi Suedia - Malta, în meciuri programate pe 7 iunie 2019.
Stanciu, cel mai activ, Keşeru, prima dublă într-un oficial 
Au fost 25 de minute în care nu am şutat pe poartă şi s-au remarcat doar petardele aruncate din galeria României, care ne creează din nou emoţii pentru meciurile viitoare. Primul şut avea să aducă şi golul. Deac a marcat chiar pe stadionul CFR-ului, după o centrare a lui Stanciu, deviată de Keşeru (26). A fost reuşita descătuşării şi reuşita care ne-a redat cheful de fotbal şi relaxarea. Stanciu a fost faultat, tot el a trimis în careu şi după o bâlbăială care a trădat organizarea mai amatoricească a feroezilor, Keşeru a fost speculant şi a făcut 2-0 (29). Deja atmosfera era destinsă şi cam tot stadionul uita de eşecul din Suedia. Cei peste 10.000 de spectatori uitau până şi de faptul că Feroe are probabil mai puţini bărbaţi cu vârsta între 18 şi 36 de ani în toată ţara, decât au fost pe stadionul din Gruia. Deliciul fanilor a continuat, pentru că tot Keşeru a mai fost o dată mult mai rapid decât toţi feroezii din careu şi a realizat prima dublă într-un meci oficial, la naţională (31).
Gafa lui Moţi şi intrarea lui Hagi
Cea mai surprinzătoare titularizare a lui Contra, Moți, cel care părea că a luat tricoul mulat pe burtă a lui Budescu, avea să le ofere un cadou insularilor. A comis penalty şi Davidsen, jucătorul lui Gâlcă de la Vejle, a făcut 3-1 (40). 
Repriza a doua s-a reluat cu aplauze. A intrat Ianis Hagi, în locul lui Benzar, iar Chipciu a trecut fundaş dreapta. Contra încerca să facă scor. Hagi jr. s-a făcut imediat remarcat. A fost la câţiva centimetri de gol, din centrarea lui Puşcaş (51) şi apoi a şutat din voleu, de la 18 metri, Nielsen respingând cu greu (64). Între timp, fostul dinamovist Bartalsstovu l-a întins pe Tătăruşanu. După o oră de joc a ieşit la rampă Puşcaş. Atacantul lui Palermo a plasat perfect o minge de la 16 metri şi a celebrat prin gestul cu puşca, repetat de 8 ori în Serie B, în acest sezon (64). Finalul a venit să-i încălzească pe spectatorii din tribune. Au fost multe ocazii, s-a văzut ambiţia de a mai înscrie goluri şi, în general, bucuria unei victorii lejere, trăită atât de rar în ultimii ani la naţională. N-am mai marcat atâtea goluri din 2016, de la un meci cu Armenia, iar egalul dintre Norvegia şi Suedia face ca grupa să arate mai bine pentru noi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu