„Mountains are there to be climbed”, a spus Ole Gunnar Solskjaer înaintea acestui retur de la Paris, când a fost întrebat dacă mai crede în calificare. „Doar un clișeu”, ne-am spus mulți, cu gândul la statistici – nicio echipă n-a întors vreodată soarta calificării după ce-a pierdut acasă cu 2-0 -, și la lunga listă de indisponibili ai lui United: 10 jucători lipsă, între ei Pogba, Herrera, Jones, Lindgard, Matic, Sanchez sau Mata.
În condițiile astea, ce șanse să aibă o echipă care a fost oricum dominată – și încă destul de clar – de PSG chiar la Manchester?
Răspunsul a venit răspicat: toate șansele! Și o lecție mai veche ne-a fost amintită după acest 3-1 improbabil: Man United e în stare de victorii miraculoase.
Poate că n-a mai fost capabilă de asta în ultimii ani, dar revenirea lui Solskjaer, unul dintre eroii din 1999, a transformat echipa asta într-un mod cu adevărat impresionant. De când e antrenată de Ole Gunnar (jumătatea lui decembrie), United a fost învinsă o singură dată (chiar de PSG, în meciul tur) în cele 18 meciuri din toate competițiile. Mai mult, între jocurile astea am văzut și câteva reveniri de nicăieri care-au apropiat echipa de identitatea pierdută după retragerea lui Sir Alex Ferguson. Ei bine, după isprava de la Paris, putem spune că Man United s-a întors acasă
Și s-a întors de departe, dintr-un loc în care nimeni, în afara partenerilor de business, nu o mai lua în seamă. Acum, în potopul de pe Parc des Princes, United s-a spălat de păcate și s-a propus pentru a fi băgată în seamă. Cine o mai poate ignora, după ce puternica PSG a pățit ce a pățit?
Mai bună pe fiecare post, mai pregătită parcă ca niciodată să meargă departe în Liga Campionilor, campioana Franței își va plânge din nou în palme și se va întreba (de pomană) ce s-a întâmplat. Ce s-a întâmplat la golul din minutul doi, când fundașul Kehrer – cel nominalizat de „Jogi” Löw pentru a-i face uitați pe Hummels și Boateng, considerați consumați -, și-a început seara de coșmar? Ce s-a întâmplat cu Gigi Buffon la al doilea gol al lui Lukaku? Ce s-a întâmplat în prelungiri, când arbitrii au dictat, încurajați de sistemul VAR, un penalti decisiv pentru United? În fine, ce naiba s-a întâmplat toată seară în ploaia asta nenorocită?
Răspunsurile nu vor alina durerea unor jucători care știu prea bine ce înseamnă eliminările dramatice din Liga Campionilor – marele obiectiv de la Paris, ambiția pentru care s-au consumat miliarde, visul care trebuie amânat din nou. Și chiar dacă nimeni nu poate pretinde că eventualele răspunsuri vor aduce lecții importante pentru viitor, seara asta trebuie împărțită între meritele jucătorilor lui United și căderea jucătorilor lui PSG: unele fără altele nu pot exista.
Și așa cum revenirea englezilor ne duce cu gândul la desele reveniri din istoria lui United – cea mai cunoscută dintre ele în finala cu Bayern din 1999: două goluri în ultimele trei minute, pentru un 2-1 nemuritor -, căderea parizienilor ne amintește de acel 1-6 de pe terenul Barcelonei, într-un retur început de la scorul de 4-0 pentru PSG.
Probabil că așa se construiesc identitățile, așa se adună bagajul genetic al echipelor. Și-n vreme ce United tocmai și-a activat gena învingătoarei, PSG se va uita într-o oglindă cu două chipuri: campioana în serie de o parte, veșnica învinsă de cealaltă parte.
Până unde va putea avansa United acum? Iată o întrebare la care nimeni nu se va grăbi să răspundă. „Cu ăștia nu știi niciodată”, va spune lumea, iar ăsta e cel mai mare compliment pentru Ole Gunnar și jucătorii lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu