După un succes de prestigiu obţinut de SCM Craiova,
18-12 cu Nykobing (Grupa D), pentru handbalul feminin din România a
urmat o zi de coşmar în grupele Cupei EHF. Mai exact, pentru Măgura
Cisnădie, care a pierdut fără drept de apel partida de debut cu Team
Esbjerg, 18-41, în cadrul Grupei A.
Măgura Cisnădie a intrat în grupele Cupei EHF total nepregătită, cel
puţin asta indică rezultatul final din Danemarca, dar şi modul cum a
mers treaba la club înaintea acestei partide. În luna decembrie, clubul
din judeţul Sibiu le-a concediat pe două din cele mai importante
handbaliste din lot, Deonise Fachinello şi Mariana Costa, care s-au
întors cu o săptămână mai târziu la echipă din vacanţă. Apoi, a
legitimat alte două jucătoare, pe Oana Chirilă Ţiplea şi Ionela Dinu,
însă după data impusă de EHF – 1 ianaurie 2019, astfel că acestea nu au
putut evolua în Danemarca. Măgura Cisnădie ştia încă din luna noiembrie
că va juca în grupele Cupi EHF, a obţinut calificarea în Europa încă din
primăvara anului trecut, dar a ajuns la acest nivel cu o echipă formată
din 12 jucătoare, dintre care trei portari şi trei pivoţi. Pe deasupra,
cu alte două handbaliste de bază cu probleme medicale. În aceste
condiţii, trupa lui Alexandru Weber nu a avut cum să emită pretenţii în
faţa unei echipe care are lot de Liga Campionilor.
Partida Team Esbjerg – Măgura Cisnădie a fost mai degrabă o
confruntare între echipa daneză şi Ada Moldovan, cam singura jucătoare
vizibilă din tabăra română, cu bune şi rele. Jucătoarea tot-factum de la
Cisnădie a marcat 7 goluri şi a avut alte 10 şuturi la poartă irosite.
Partida s-a „rupt” după o eliminare de 2 minute văzută tot de Ada
Moldovan, în minutul 12, la scorul de 7-6 pentru gazde. La Cisnădie nu a
mai avut cine să joace în atac, iar Esbjerg a luat distanţă. În numai
10 minute, diferenţa pe tabelă s-a făcut de 10 goluri, 17-7. La pauză,
nordicele au intrat cu un un plus 13, 21-8, doar Frafjord şi Jansdottir
fiind singurele jucătoare care nu şi-au trecut numele pe lista
marcatoarelor. Până la final şi cele două handbaliste aveau să înscrie.
În
partea secundă, Team Esbjerg a continuat să-şi vadă de treabă, iar după
alte 16 minute a ajuns la 20 de goluri diferenţă, 31-11. Dacă şi-ar fi
propus, gazdele poate că ar fi câştigat şi la 30 de goluri avans, dar
s-au mulţumit în final cu 41-18, oricum cea mai mare victorie
înregistrată de o formaţie la acest nivel. Precedentele erau două
victorii la 22 de goluri diferenţă, în Metzingen – Glassverket 39-17 şi
Byasen – Vistal Gdynia 41-19.
Team Esbjerg – Măgura Cisnădie 41-18 (21-8)
Toft,
Granlund – portari; Danielsson 4, Frafjord 2, Breistol 1, Nielsen 6,
Jorgensen 1, Jacobsen 1, Halicevic 5, Solberg 1, Jonsdottir 2, Jensen 5,
Ingstad 2, Liscevic 6, Polman 5
Dias Moreschi, Voicu, Popovici – potari; Boljevic, Goran, Hoha 1, Moldovan 7, Araujo 3, Tomescu 4, Chirilă 1, Gatzel, Da Silva 2
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu