duminică, 9 decembrie 2018

Handbal feminin CE 2018 | Ungaria a învins Germania în ultimele secunde şi mai speră la un miracol. Rezultatul este bun însă pentru Norvegia. Franţa şi Suedia au terminat la egalitate. ACUM este încleștarea România - Olanda!

Ungaria a învins Germania cu 26-25 în primul meci al zilei la Nancy, într-un meci din grupa principală 2. În cealaltă partidă care s-a jucat de la aceeaşi oră la Nantes, Franţa şi Suedia au terminat la egalitate, 21-21.

Zdrobită de Norvegia în etapa precedentă, Ungaria a reuşit să-şi revină psihic şi să obţină două puncte extrem de importante în faţa Germaniei. Formaţia lui Kim Rasmussen a reuşit să se desprindă la 5-1 după primele minute şi să menţină o presiune permanentă pe adversar. Germania a părut o echipă obosită, a făcut multe greşeli şi a aşteptat poate prea mult de la Emily Bolk, care nu a fost în zi de graţie. Chiar şi în aceste condiţii, naţionala lui Henk Groener a reuşit să egaleze şi  să preia conducerea cu 10 minute înainte de final, după un gol marcat de Behnke.
Ungaria a fost totuşi echipa mai lucidă, a comis mai puţine erori şi a dat lovitura cu 8 secunde înainte de final, când Hafra a marcat pentru 26-25. Ungaria a egalat Germania la puncte şi încă mai visează la o performanţă miraculoasă. Şansele de a prinde însă semifinalele sunt infime. Rezultatul este favorabil însă Norvegiei, care mai are nevoie doar de o victorie a României în faţa Olandei, de la ora 19:00, pentru a depinde apoi de propriile rezultate în lupta pentru semifinale.

Clasamentul grupei înainte de România - Olanda
1. Romania 4 puncte, 2 jocuri, 60-47 
2. Olanda 4 puncte, 2 jocuri, 56-52
3. Germania 4 puncte, 4 jocuri, 111-110
4. Ungaria 4 puncte, 4 jocuri, 108-117
5. Norvegia 2 puncte, 3 jocuri, 93-89
6. Spania 0 puncte, 3 jocuri, 76-89

La Nantes, Suedia a fost la un pas de o mare surpriză. Gullden a avut o prestaţie foarte bună, portarul Idehn a fost fabuloasă, iar nordicele au condus Franţa aproape tot meciul. Selecţionata lui Krumbholz s-a scos pe final cu apărarea şi a obţinut un punct, 21-21, care o menţine în pole-position pentru accederea în semifinale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu