luni, 12 noiembrie 2018

La Liga | Betis câștigă entuziasmant pe Camp Nou, îi strică revenirea lui Messi. Real Madrid o bate și pe Celta, se apropie la patru puncte de liderul Barcelona. Santiago Solari își cere de-acum șansa lui.

Totul trebuia să fie o petrecere. Mai lipsea doar bufetul, barul plin și un DJ cu playlist potrivit. Așa, peisajul fi fost complet pentru jucătorii Barcelonei, care au intrat astăzi pe teren cu gândul să-l serbeze pe Leo Messi, revenit mai devreme după accidentarea la braț. Alte preocupări, cum ar fi disciplina tactică sau concentrarea, n-au fost evidente. Iar Betis a fost un oaspete tare nepoliticos. Fără urmă de teamă, a bătut-o bine de tot pe campioana Spaniei, la ea acasă.

Barcelona 3-4 Betis Sevilla


Primul foc de avertizare a venit devreme. Dar nimeni n-a ținut cont de contra fulgerătoare din care Joachin ar fi trebuit să deschidă scorul. Nu Sergio Busquets, care a greșit fiecare a patra pasă; nu Sergi Roberto sau Jordi Alba, terorizați neîncetat de Junior Firipo, respectiv Christian Tello; și cu siguranță nu Gerard Pique, care a jucat în cu totul alt film după-amiaza asta. Unul de groază pentru suporterii Barçei.
E drept că rar vezi așa un adversar pe Camp Nou. Fie că te numești Las Palmas sau PSG, nu te duci acolo să ataci cum a făcut-o Betis. Cu atât mai puțin când ești pe locul 15 și ai marcat opt goluri în 11 etape, trei dintre ele într-o singură partidă. Dar Quique Setien a plecat la luptă cu un 3-4-2-1 menit să exploateze brutal absolut fiecare slăbiciune pe care-o adulmecă. Impresia cea mai izbitoare e că băieții săi nici măcar n-au trebuit să caute mult. Barcelona le-a arătat ostentativ încă din primul minut.
Scorul e oarecum înșelător. Nu-i deloc exagerat să spui că alb-verzii puteau puncta de câte patru ori în fiecare repriză. Aproape fiecare contră a fost purtată în superioritate numerică, în fața unei apărări disperate și dezorganizate. După reușita lui Junior, au mai trecut câteva șanse enorme până când Joachin a pus latul pentru 2-0, într-un careu în care Betis avea mai multe tricouri decât catalanii.
Link-ul rezumatului Barcelona - Betis 3-4 : https://youtu.be/YQWph8l3sHc
Introducerea lui Arturo Vidal la pauză l-a ajutat pe Valverde doar în atac. Mateu Lahoz a dictat penalti în minutul 68, la singura fază în care Alba (convocat din nou la națională) a reușit să-l deranjeze pe fostul coechipier Tello. Messi a transformat, însă Barça a fost mereu cu cel puțin un pas în urmă și avea să fie și cu un om mai puțin pe final, după eliminarea lui Rakitic, la scurt timp după ce Vidal marcase pentru 2-3. Canales a finalizat și el una din multele oportunități, înainte ca VAR să-i acorde decarului argentinian o ultimă consolare: golul al treilea, după o pasă a lui Vidal.
Trebuia să fie ziua lui căpitanului revenit pe câmpul de bătălie. Până la urmă, prezența lui Messi e singura veste bună, într-o etapă care demonstrează din nou că La Liga nu mai lasă loc de certitudini.

Ce înghesuială, prieteni! Șase echipe în doar patru puncte, cu Barcelona prima și Real, după o victorie spectaculoasă pe terenul Celtei, din nou aproape. Poate nu aproape de nivelul dorit de exigenții ei suporteri, dar măcar „în cărți“. Or asta chiar e ceva, dacă ținem cont că Santiago Solari a moștenit, acum câteva săptămâni, o echipă blocată în toate departamentele.
Așa că la capătul acestui 4-2 bogat în evenimente și execuții, Solari va fi primul om lăudat: pare că argentinianul adus de la echipa secundă a echilibrat barca, iar acum oamenii lui îl ajută să scoată apa adunată într-o serie încredibilă – cinci înfrângeri în șapte meciuri. 
Al doilea om care va primi complimente e Benzema. Francezul a reușit un gol de excepție (al cincilea în acest sezon) și alte pătrunderi grozave, inclusiv cea care a condus la autogolul lui Cabral. Aici, la 2-0 pentru Real, Celta s-a mai adunat, a reușit să revină în discuție prin Mallo, înainte ca Ramos să transforme curajos un penalti primit cu generozitate în minutul 80.
Cu Celta rămasă în zece oameni chiar înainte de final, meciul ne-a mai oferit două cadouri: mai întâi reușita de 4-1 a lui Ceballos, care a ținut musai să-i facă ceva concurență lui Benzema pentru golul meciului, mai apoi consolarea gazdelor, târziu în prelungiri.
Scăpată de sub presiunea rezultatelor, campioana Europei se poate concentra acum pe reașezare. Singura întrebare: o va superviza Solari? Răspunsul oficial o să vină în aceste zile, când fotbalul echipelor de club ia o pauză de aproape două săptămâni. 
Etapa a 12-a (11 noiembrie)
Alaves
2-1
Huesca
Real Valladolid
0-0
Eibar
Atletico Madrid
3-2
Athletic Club Bilbao
Real Vallecano
2-2
Villarreal
Levante
1-3
Real Sociedad
Girona
0-0
Leganes
Getafe
0-1
Valencia
Celta de Vigo
2-4
Real Madrid
Barcelona
3-4
Real Betis
Sevilla
2-1
Espanyol
Link-ul rezumatului Celta - Real Madrid 2-4 : https://youtu.be/UWJN4ZVGOqY

Loc
Clasamentul (12)
M
V
E
Î
Gol
Pt
Adv
1
Barcelona
12
7
3
2
34-18
24
+3
2
Sevilla
12
7
2
3
24-14
23
+5
3
Atletico Madrid
12
6
5
1
16-8
23
+5
4
Deportivo Alaves
12
7
2
3
17-12
23
+5
5
Espanyol
12
6
3
3
16-10
21
+6
6
Real Madrid
12
6
2
4
20-16
20
+2
7
Real Valladolid
12
4
5
3
9-9
17
-1
8
Levante
12
5
2
5
18-19
17
-1
9
Girona
12
4
5
3
13-14
17
-1
10
Real Sociedad
12
4
4
4
15-14
16
+1
11
Getafe
12
4
4
4
11-10
16
-2
12
Real Betis
12
4
4
4
12-15
16
-2
13
Eibar
12
4
3
5
12-18
15
-3
14
Celta de Vigo
12
3
5
4
22-20
14
-7
15
Valencia
12
2
8
2
8-9
14
-4
16
Villarreal
12
2
5
5
11-13
11
-7
17
Athletic Club Bilbao
12
1
7
4
13-19
10
-8
18
Leganes
12
2
4
6
9-16
10
-5
19
Rayo Vallecano
12
1
4
7
14-25
7
-14
20
Huesca
12
1
3
8
10-25
6
-9

















































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu