duminică, 16 decembrie 2018

Handbal feminin - CE 2018 | Poziţia CSM Bucureşti după transferul Crinei Pintea la Gyor: „S-a discutat cu jucătoarea, face parte din strategia clubului. Nu a fost o concurenţă cu Gyor. Oricare dintre componentele echipei naţionale sunt în planurile de viitor”

Crina Pintea a semnat cu Gyor, chiar din această iarnă, aceasta fiind ştirea zilei din handbalul românesc. CSM Bucureşti a discutat, de asemenea, cu pivotul echipei naţionale şi a avut o poziţie pe acest subiect, după apariţia primelor informaţii.

" S-a discutat cu Crina Pintea, jucătoarea face parte din strategia clubului. Am discutat însă cu ea pentru un contract începând din vară. În acest moment, CSM Bucureşti are doi pivoţi care joacă (n.r. Dragana Cvijic şi Oana Manea) ", ne-a declarat Nicolae Luca, managerul secţiei de handbal de la CSM Bucureşti.
Oficialul campioanei României a mai dezvăluit faptul că pivotul naţionalei a semnat doar până în vară cu Gyor, iar înainte ca acest transfer să se materializeze au existat discuţii inclusiv între cele două cluburi: " Am discutat cu cei de la Gyor, nu a existat o concurenţă între cluburi în privinţa Crinei Pintea. Concurenţa există, însă numai pe teren. A existat un gentlemen agreement între CSM şi Gyor, în condiţile în care noi avem acum doi pivoţi. Clubul din Ungaria au luat-o pe Crina pentru a întări acest post până în vară, având în vedere că acolo era doar Kari Brattset ".
Nicolae Luca a mai spus că strategia de viitor a clubului este să aducă la echipă cât mai multe jucătoare din echipa naţională: " Este o prioritate pentru noi ideea de a aduce ceva nou. Oricare dintre componentele echipei naţionale sunt în planurile de viitor ale clubului. Inclusiv cu Crina Pintea s-au făcut nişte proiecţii pentru viitor ".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu