duminică, 16 decembrie 2018

Fotbal - Liga 1 | Haita de Husky! În condiţii de iarnă grea, Dinamo spulberă Craiova, dar rămâne pe locul 11. Hat-trick pentru Montini!

Imagine deplorabilă pentru ceea ce, altădată, era un derby încântător. Pe un stadion ”Dinamo” acoperit de zăpadă, lucru care a întârziat startul jocului cu o oră, câteva sute de suporteri ai ”câinilor” au venit să vadă la treabă echipa de pe locul 11. Împotriva Craiovei, club pe val, club cu pretenţii. Partida începe doar după ce fanii lui Dinamo termină de deszăpezit gazonul. O astfel de dovadă de sacrificiu trebuie să fie un model pentru jucători, nu? Şi se pare că aşa e.

Din nişte măgari slăbănogi care se târau pe drumul spre destinaţie, fotbaliştii lui Rednic se transformă în cai. Sergiu Hanca zburdă printre fundaşii Craiovei, Montini e periculos la fiecare fază, Salomao face driblinguri utile şi pasează exact. Craiova e departe de potenţial, dar chiar şi aşa, reuşeşte să se facă periculoasă prin Bancu, la două faze la care fundaşul de naţională ratează finalizarea. Meciul e viu, surprinzător pentru condiţiile în care se joacă, şi golul vine meritat. După jumătate de oră, Pesic centrează, Grigore reia slab, dar mingea ajunge cu noroc la Montini, cel care finalizează frumos. 1-0 pentru Dinamo. Surprinzător, dar justificat. 
Montini, mereu acolo
Repriza a doua începe exact cum trebuie pentru Dinamo. Cu cei de la Craiova în atac şi cu posibilităţi de contraatac. Pe acest scenariu se joacă şi golul doi, cu un ”trei contra trei” rapid din care Montini finalizează centrarea în faţa porţii a lui Gomelt. Craiova nu merge prost doar în ofensivă, defensiva e la acelaşi nivel. În minutul 53, scorul devine 3-0 după ce acelaşi Montini reia lângă bară de lângă un Donkor adormit. Oltenilor nu le funcţionează mecanismul. Mitriţă nu se vede, benzile sunt excelent închise de tactica lui Rednic, iar ocaziile la poarta lui Muţiu vin întâmplător.
Rednic, experimentat, speculează excelent minutele ce urmează. Dinamo cedează iniţiativa, deliberat, şi lasă o Craiovă impotentă ofensiv să plimbe mingea între linia de fundaşi şi cea de mijlocaşi, fără prea multe soluţii reale. Culmea, altfel găurita apărare dinamovistă se comportă exemplar contra celui mai bun atac din campionat. Partida moare pe final, cu unii mulţumiţi de scor şi cu alţii incapabili să reacţioneze. Craiova poate pierde un tren important în lupta pentru titlu, iar Dinamo rămâne pe locul 11, dar se dopează cu moral.
Dinamo - U Craiova 3-0 
(Montini 30, 48, 53)
Echipele de start:
Dinamo: Muţiu - Sorescu, Popescu, Grigore, Corbu - Ait-Atmane, Gomelt - Hanca, Pesic (Creţu 90), Salomao - Montini
Rezerve: Eşanu - Ciobotariu, Olteanu, Axente, Creţu, Zenke, Moldoveanu
U Craiova: Pigliacelli - Martic, Donkor, Kelic, Briceag (Nuno Rocha 59) - Mateiu, Fedele - Bărbuţ, Cicâldău (Mihăilă 59), Bancu - Mitriţă
Rezerve: Popescu - Ferreira, Dimitrov, Bic, Meza Colli

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu